A

L

T

E

R

N

A

T

I

V

A

       

A

C

A

D

E

M

I

C

A

Publicatie electronica de atitudine si initiativa civica si profesionala

16 ianuarie 2016

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, E-mail personal:Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

In urmă cu mai multe zile, cartea „Mein Kampf” a lui Adolf Hitler a ieşit de sub restricţiile dreptului de autor, adică au trecut mai bine de 70 de ani de la lansarea pe piaţă.

Pe înţelesul tuturor, de acum înainte orice editor va putea să publice, fără să ceară voie şi fără să fie nevoit să achite vreo sumă cuiva, orice tiraj al operei lui Adolf Hitler. Singurele lui griji rămân cele de natură comercială, adică să găsească o piaţă bună şi să vândă mult.

Să nu uităm însă că este vorba de cartea lui Adolf Hitler care chiar interzis sau hulit, iubit sau urât nu a încetat şi nu va înceta niciodată să fie autorul cărţii „Mein Kampf”.

După ce pe site-ul www.plagiate.ro s-a instalat primul plagiametru din lume, adică un mijloc prin care se fac conexiunile logice între plagiate, plagiatori şi agenţii favorizatori, tot mai mulţi autori de opere plagiate sunt interesaţi să retracteze.

Cu ajutorul plagiametrului se construiesc contratopurile plagiametrice ale agenţilor favorizatori fie ei universităţi sau institute de cercetare, publicaţii sau edituri.

De unde, de neunde autorii operelor plagiate, adică plagiatorii au aflat că operele lor ar putea fi retractate şi acum se grăbesc cu speranţa că retractarea îi va face la fel de puri ca înainte de a deveni ce au devenit.

Retractarea este o acţiune care se referă la o persoană şi la o faptă reprobabilă pe care aceasta a comis-o. Am putea spune că retractarea ar putea fi un fel de a cere scuze. Ar putea fi dacă scuzele pot fi cerute sau acceptate!

Când este vorba de o operă scrisă, retractarea se poate produce într-o manieră aparte.

Nota specifică a retractării unei opere se datorează complexităţii publicării adică aducerii la cunoştinţa publicului cititor. In primul rând este de sesizat că nu este vorba despre o faptă simplă ci de un ansamblu faptă şi obiect purtător de informaţie.

Apoi trebuie sesizat că o operă aparţine exclusiv autorului ei declarat numai până la publicarea ei. După acest moment opera trebuie privită împreună cu beneficiarul ei.

Aducerea la cunoştinţa publică se face la decizia exclusivă a autorului dar întotdeauna cu ajutorul unui intermediar pe care-l vom numi în lucrarea de faţă, agent favorizator.

Agentul favorizator poate fi după caz o editură pentru o carte, o publicaţie pentru un articol respectiv o universitate pentru o teză de doctorat.

Din momentul publicării, o operă nu poate fi retrasă decât în mod abuziv sau ca o pedeapsă decisă de o instanţă.

Retragerea unei opere este mai mult o procedură şi ea nu este faptic posibilă întrucât se presupune că odată ajunsă la cunoştinţa publicului, oricât de redus ar fi acesta, opera este citită cel puţin de o persoană care va putea oricând să-i răspândească ideile. Verba volant iar retragerea nu este retractare!

Rezultă din cele de mai sus că retractarea poate fi pusă în discuţie numai de către agentul favorizator care a produs fapta reprobabilă, fie ea editură, publicaţie sau universitate.

Acesta şi numai acesta, după caz, a poluat mediul cultural prin punerea în circulaţie a unei opere plagiate.

In acest fel, este evident că în drumul unei opere către cititor, agentul favorizator, când este vorba despre plagiat adică, universitatea, editura sau publicaţie acţionează sau ar trebui să acţioneze vrând–nevrând ca nişte filtre.

In momentul în care se constată că opera prezintă suspiciuni de plagiat cei care trebuie să acţioneze sunt numai agenţii favorizatori, adică universitatea, editura sau publicaţia.

Acţiunea agenţilor favorizatori poate avea loc la iniţiativă proprie când ei sunt cei care află sau sunt informaţi că operele puse în circulaţie sunt plagiate sau poate avea loc la sesizarea autorului.

Autorul poate informa agenţii favorizatori că opera oferită lor pentru punere în circulaţie este plagiată. Reaua credinţă a autorilor plagiatori care anterior au prezentat opera lor aceluiaşi agent favorizator ca una care le aparţinea în întregime, este astfel imediat dovedită!

In toate cazurile însă prima acţiune a agentului favorizator este informarea corectă a publicului cititor asupra faptului că el, adică agentul favorizator a pus în circulaţie o operă plagiată.

In informarea sa, care se face pe aceeaşi cale publică pe care s-a efectuat punerea în circulaţie a operei, agentul favorizator trebuie să precizeze în mod explicit că a fost pus în această situaţie de autorul plagiator şi să ceară scuze cititorilor induşi în eroare.

Prin retractare, publicul cititor este avertizat că mediul cultural s-a îmbogăţit cu o făcătură.

Prin retractare, publicul cititor este avertizat că mediul cultural s-a îmbogăţit cu o făcătură. Prin retractare, autorul plagiator nu este absolvit de nici o vină sau de nici o responsabilitate.

De aici încolo, agentul favorizator se poate îndrepta pe o cale specifică împotriva autorului plagiator. O universitate este astfel în drept să anuleze autorului tezei plagiate titlul ştiinţific obţinut prin fraudă. O editură poate anunţa pe cale publică faptul că autorul plagiator nu mai este dorit ca beneficiar cu alte creaţii ale sale. O publicaţie poate anunţa odată cu retractarea o perioadă de interdicţie la publicare a autorului plagiator.

In toate situaţiile însă autorul operei plagiate nu-şi pierde calitatea de autor al făcăturii, adică al operei plagiate. Autorul plagiator nu-şi poate abandona creaţia oricât de cretină sau demnă de ruşine ar fi aceasta.

Penitenţa plagiatorului este să-şi ducă pe veci, alături de numele său, calitatea de autor declarat al operei plagiate, ca o ruşine perpetuă ca un blestem al vanităţii de a aspira fără putinţă!

Adolf Hitler este pentru întotdeauna autorul cărţii „Mein Kampf” pe care însă o poate citi sau reedita orice persoană interesată!