A
L
T
E
R
N
A
T
I
V
A
       
A
C
A
D
E
M
I
C
A
Publicatie electronica de atitudine si initiativa civica si profesionala
Despre GRAUR

Campania pentru integritate academica. Campania antiPlagiat        Ghinesbuca haiducilor si haiduciilor contra civilizatiilor

30 ianuarie 2016

„Pilaţii” plagiatelor şi ai plagiatorilor

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, E-mail personal:Dorin.Isoc@yahoo.com , Web profesional: http://users.utcluj.ro/~isoc. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com

Pilat s-a spălat pe mâini ca să-l piardă pe Hristos în numele legii fără de lege: vocea prostimii!
„Pilaţii” plagiatelor şi ai plagiatorilor din fruntea învăţământului românesc se spală pe de 25 de ani ca să evite abordarea directă.
Ultimul „pilat” a desăvârşit nemunca iluştrilor săi predecesori: a pus ultima mână de ţărână pe mormântul responsabilităţii guvernului în faţa ciumei plagiatului.
România devine astfel, după cum vrei să o priveşti, o ţară fără plagiate dar cu mii de plagiatori şi o ţară fără plagiatori dar cu bibliotecile pline de plagiate.
Singur, „pilatul” plagiatului şi al plagiatorilor este fericit în neputinţa şi ignoranţa sa.
Rectorii universităţilor de stat sau de nestat, dar pline de plagiate jubilează. Jubilează fiindcă de acum înainte vor putea „albi”, fără nici o piedică, orice plagiator purtător de ţucal dar vor avea la îndemână şi arma legii fără de lege împotriva celor care au greşit dar nu au trecut proba ţucalului: cine nu-i cu noi este împotriva noastră!

Plagiatul care muşcă

Pentru „pilaţi”, plagiatul este doar motiv de scandal mediatic şi ei ştiu că o formă de a scăpa de scandal este să te îndepărtezi de sursa interesului presei.
„Pilaţii” se fac că nu ştiu ca plagiatele au în spate banul public.
Că se numeşte „diplomă de inginer”, „diplomă de economist”, diplomă de medic” aceste acte sunt obţinute după îndeplinirea unei proceduri legale. Aceasta procedura presupune cu necesitate o lucrare scrisă. Lucrare scrisă este, astăzi, de cele mai multe ori plagiată.
Că se numeşte „teză de doctorat” că se numeşte „lucrare de grad” avem de-a face cu lucrări scrise în urma cărora persoane dobândesc poziţii în ierarhii construite şi garantate de stat, dar şi plătite de stat.
Că se numeşte „articol” sau „monografie” avem de-a face cu lucrări care se cer pentru a justifica drepturi salariale.
Fiecare plagiat înseamnă ban public furat, ban public irosit.
Ceea ce uită „pilaţii” este că rolul lor principal nu este să facă reforme ci să aibă grijă de buna gospodărire a banului public.
Toate calităţile şi titlurile susţinute de lucrări şi proceduri legale sunt titluri garantate de stat. Nimeni nu permite nici unui „pilat” să reducă responsabilitatea statului faţă de garanţiile pe care acesta le acordă cetăţenilor lui.

Episod istoric de însemnătate deosebită

Dacă ne luăm după [1] atunci nu putem să nu reţinem că „…potrivit Monitorul Oficial din 20 martie 1933, Universitatea din Bucureşti a retras licenţa unui absolvent (preotul Emil Păsculescu-Orlea) care îşi obţinuse titlul în 1928, pe motiv că lucrarea sa de licenţă era plagiată după o lucrare elaborată în 1909!...”.
Informaţia este de o relevanţă cu totul excepţională: se impune ca o calitate sau un titlu, acordate în condiţii reglementate şi garantate de stat, să fie tratate cu respectul cuvenit oricărui document sau acţiuni oficiale.
Când este vorba despre plagiat, posteritatea trebuie să ştie că în istoria poporului român a existat un moment jenant, oricât de mic ar fi el. Momentul jenant are întotdeauna un autor bine cunoscut, numit plagiator şi care nu poate fi schimbat în nici un mod.

Decizia senzaţională a ultimului „pilat” al plagiatului şi al plagiatorilor

Ultimul „pilat” al plagiatului şi al plagiatorilor a acţionat pentru schimbarea legii şi a decis trimiterea tratării plagiatului la nivelul feudelor universităţilor de stat şi de nestat.
Cu alte cuvinte, garanţia pentru acordarea calităţilor şi a titlurilor este a statului dar gestiunea acestora trebuie asigurată de nişte entităţi care sunt, potrivit legii, autonome iar potrivit stării de fapt în afara controlului celui care acordă garanţia.
Din acest moment, guvernul nu mai poate fi acuzat că a mâncat usturoi iar gura sigur nu-i mai pute!
România a mai scăpat de o problemă şi a mai adâncit o groapă unde să cadă oricât de mulţi bani publici: fabrica de hârtii fără valoare, numite ghiduş, „diplome”, dar garantate de stat!

Somnul raţiunii „pilaţilor” face haosul mai dens

O analiză simplă a efectelor „măsurii higienice” a ultimului „pilat” al plagiatului şi al plagiatorilor dezvăluie haosul şi aberaţiile care se vor naşte într-o veselie fără ca guvernul să intervină într-o problemă devenită a „autonomiei” feudelor universitare.
Dacă reducem analiza numai la aspectul titlurilor şi diplomelor de doctorat, la aspectul diplomelor şi calificărilor universitare atunci se constată cu uşurinţă că acestea sunt acordate de către comisii numite prin dispoziţii de autoritate (de rector, de ministru).
Ne interesează numai situaţiile în care se constată că lucrările pentru care au fost acordate titlurile garantate de stat se dovedesc plagiate.
Potrivit ordonanţei de guvern care modifică Legea educaţiei aceste situaţii vor fi soluţionate de Comisiile de etică ale instituţiei universitare.
Aparent soluţia este corectă, dar numai aparent.
In fapt, titlul acordat este garantat de stat şi presupune activitatea candidatului care a elaborat o lucrare (teză sau asimilată) sub coordonarea unui conducător cu atribuţie de mentor şi un examen în faţa unei comisii cu caracter profesional. Cu alte cuvinte, munca unui individ este girată de nişte persoane cu responsabilităţi profesionale şi cu mandat de autoritate.
In momentul identificării plagiatului, vine o altă comisie, fără atribuţii profesionale ci numai etice (sic!) şi judecă numai candidatul căruia îi ridică sau îi recomandă ridicarea titlului sau, după caz, a calităţii.
Sunt de semnalat două aspecte.
Primul aspect are în vedere faptul că o analiză mai atentă arată că pare firesc să judeci lucrarea care stă la baza unui titlu garantat de stat cu o procedură simetrică. Această viziunea revine la a spune că dacă titlul a fost acordat prin decizia unei comisii, atunci ridicarea titlului presupune anularea primei decizii prin activitatea unei comisii de rang egal.
Anularea primei decizii înseamnă însă nu numai judecarea candidatului ci şi a comisiei care a decis acordarea titlului şi punerea în discuţie a profesionalismului membrilor acesteia!
Al doilea aspect are în vedere faptul că existenţa unei decizii de anulare a titlului acordat anterior şi garantat de stat trebuie publicată într-un organ de presă abilitat cum ar fi Monitorul Oficial. Publicarea ar impune nu numai simpla anunţare a titlului ci şi menţionarea explicită a comisiilor care au procedat la acordarea şi, ulterior, la anularea titlului.
In acest fel tratarea plagiatului va dobândi valenţe de reală responsabilitate care va determina o reconsiderare a atitudinii faţă de fapta antisocială comisă sau favorizată prin lipsa de competenţă profesională.

In loc de concluzii … de viitor

„Pilatul” plagiatului şi al plagiatorilor, primul sau ultimul, împreună cu guvernul sunt puşi în funcţie de voinţa poporului. Modul în care ei gestionează statul nu este o problemă de orgoliu personal ci o problemă de responsabilitate.
Plagiatul nu este nici el o faptă individuală cu urmări personale: un plagiat murdăreşte şcoala în care apare, murdăreşte tinerii care sunt formaţi în aceea şcoală, murdăreşte adevărata imagine şi credibilitate a ţării.
Nimeni nu are nevoie de soluţii surogat. Cu toţii avem nevoie de profesionalism, de stabilitate, de acţiune sustenabilă.
Nici nu s-a răcit cerneala de pe semnătura „pilatului” şi prima năzbâtie s-a şi produs.
In raportul Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti constituită pentru analiza lucrării elaborate de dl.George Copos publicat în [2] apar deja elemente discutabile care într-un fel sau altul au legătură cu cele de mai sus:
  1. Deşi nu apare în mod explicit, aveam de-a face cu o acordare de drepturi din partea statului sau cu garanţia statului. Cine a constatat că există temei pentru acordarea acestor drepturi?
  2. Există o sesizare sau o autosesizare de plagiat.
  3. Există o Comisie de etică. Ce legătură faptică şi funcţională există între Comisia de etică şi Universitatea din Bucureşti? De ce nu s-a ocupat de acest plagiat o altă universitate dintre cele de „maximă siguranţă” din România?
  4. Raportul face nişte precizări halucinante:
    1. „…Circumstanţa specială, în acest caz, e ca disertaţia dlui Catalin Parfene nu fusese publicată şi dl Copos nu ar fi putut, deci, plagia. Circumstanţa agravantă este ca cei doi au fost în relaţie cu aceeaşi persoană, dl profesor emerit Stelian Brezeanu, conducătorul ştiinţific al masterandului din 2005, dl Parfene, autor al recomandării şi al prefeţei cărţii dlui Copos, în 2014….”

      Comentariu: Comisia ignoră faptul că plagiatul priveşte „orice lucrare adusă la cunoştinţa publicului”. Susţinerea unei dizertaţii este publică, deci susţinerea este o aducere la cunoştinţa publică, deci plagierea are la îndemână a lucrare autentică. Restul comentariului este cu totul neavenit întrucât o Comisie de etică nu este împuternicită să facă investigaţii inclusiv pentru identificarea unor relaţii ca cea insinuată. Este de precizat că persoana presupusă intermediară sau mai corect spus „mijlocitoare” nu poate fi scoasă din cauză dacă există certitudini nu insinuări sau aparenţe.

    2. „…Comisia de etică consideră că există indicii clare ca dl. George Copos nu ar fi putut realiza acest tip de lucrare şi, deci, nu ar putea fi creditat ca autor (...). Nu are antecedente în ordinea activităţii ştiinţifice, nu a avut în detenţie condiţii de studiu al unor documente speciale ('acte de cancelarie' etc.). Semnificativ, documentarea dlui Copos se opreşte la anul 2005, an al susţinerii disertaţiei de către dl. Parfene….”.

      Comentariu: Lipsa de respect nu este o calitate pentru o Comisie de etică însă cerinţa de a respecta şi interpreta numai fapte indubitabile, da. Intreaga construcţie a acestei alegaţii urmează tehnica CNE al ANCS care discută de exemplu plagiatul Ponta fără a pomeni un singur cuvânt despre fapte, adică despre indiciile certe, probate.
      Inalte „pilat”, aveţi aici proba că aţi schimbat pălăria Mariei şi că, în mod cu totul eronat, aveţi impresia că este vorba despre o altă Mărie!

    3. „…O concluzie care s-ar impune este ca ar putea exista, în aceasta situaţie, ceea ce, în literatura de specialitate, se numeste 'ghostwriter', un scriitor profesionist ascuns care a realizat operatiunea….”

      Comentariu: Este cu totul regretabil când o comisie care ar trebui să se pronunţe pe fapte, trece la gesturi prin care membrii săi caută să-şi dovedească erudiţia.
      Referirea la un „Ghostwriter” (scriitor fantomă) este o abatere cu totul nepermisă a unei comisii care lucrează sau ar trebui să lucreze cu fapte.
      Inalte „pilat” al plagiatelor şi plagiatorilor, aveţi aici, încă odată o dovadă că un profesor, oricât ar fi el de excepţional la disciplina şi catedra lui devine un amploiat răpciugos în momentul în care i se cere să facă munci sub calificarea sa.
      Poziţia de amploiat nu impune nici studii deosebite, nici doctorate ci simpla respectare a unor reguli în spirit şi formă. Astfel de rezultate magnifice le puteţi constata din plin în minister unde aveţi destule astfel de situaţii de profesori universitari pe poziţii de funcţionari debutanţi dar plătiţi cu salarii deosebit de grase.
Ultima parte a poziţiei mele, analiza raportului, are în vedere tragerea unui semnal de alarmă. Astfel de Comisii de Etică, vor reuşi să facă ceaţa care ascunde plagiatele mult mai densă decât în momentul actual.
Idealul „pilatului” s-a implinit! Poate fi cineva fericit că plagiatul rămâne în continuare o sursă imensă de confuzie, de corupţie şi de furt din banul public?
Atenţie că se profilează intrarea în linie dreaptă a cazului Ponta! Să ne pregătim să întâmpinăm cu ropote de aplauze şi urale tovărăşeşti o decizie prin care „plagiatul pontal” va deveni legal şi un semn de ţară?
Să ne pregătim ca o astfel de mostră de subcultură şi aroganţă să permită persoanei căruia statul i-a acordat un titlu să şi-l retragă singur?

Referinţe bibliografice

[1] * * *, Plagiat descoperit după 5 ani. Disponibil la: https://vaisamar.wordpress.com/2010/09/. 27 septembrie 2010. Ultima accesare: 25 ianuarie 2016.
[2] Raluca, PANTAZI, Universitatea din Bucureşti: George Copos a plagiat subtil, prin repovestire, în cartea scrisă în închisoare. Ar putea exista un ghostwriter, un scriitor profesionist ascuns. 28 ianuarie 2016. Disponibil la: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20757916-universitatea-din-bucuresti-george-copos-plagiat-subtil-prin-repovestire-cartea-scrisa-inchisoare.htm?nomobile=. Ultima accesare: 28 ianuarie 2016.