A
L
T
E
R
N
A
T
I
V
A
       
A
C
A
D
E
M
I
C
A
Publicatie electronica de atitudine si initiativa civica si profesionala
Despre GRAUR

Campania pentru integritate academica. Campania antiPlagiat        Ghinesbuca haiducilor si haiduciilor contra civilizatiilor

3 octombrie 2016

Despre doctorat şi plagiat cu exemple comentate

Prof.Univ.Dorin Isoc, dr.ing, E-mail personal:Dorin.Isoc@yahoo.com. Blog: http://dorinisoc.blogspot.com
Ultima actualizare: 15 septembrie 2016

De ani de zile plagiatul a devenit o armă zdrăngănitoare la îndemâna scandalagiilor. De şi mai mulţi ani, plagiatul este pus la punct de reguli simple pe care nu le ştim sau pe care nu dorim să le aplicăm.
Prin rândurile care urmează, mă adresez tuturor celor care scriu şi doresc să o facă în mod corect, celor care citesc şi doresc să fie corect informaţi.
Ca demersul meu să nu fie unul strict teoretic, voi trata doctoratul, mai ales teza de doctorat şi apoi voi pune la îndemâna cititorului câteva studii de caz. Studiile de caz se vor bucura de comentarii menite să pună în evidenţă că toate problemele aparent imposibile discutate în spaţiul public au avut dintotdeauna soluţii pertinente şi civilizate.
Mai doresc să demonstrez că introducerea unor reglementări care să privească plagiatul este deosebit de nefirească şi că, prin exemplele furnizate, se dovedeşte că s-ar crea un haos în lumea cercetării de dragul unei suprareglementări unice în lumea civilizată. Esenţială este concluzia previzibilă că plagiatul poate fi combătut prin atitudine civică activă şi printr-o şcoală temeinică încă din primele clase obligatorii pentru respectarea proprietăţii şi a muncii.

Despre teza de doctorat...

Cum teza de doctorat, este adesea cel mai sensibil document unde plagiatul poate produce consecinţe, este bine să o introducem cu mare atenţie.
Teza de doctorat este o lucrare ştiinţifică-document oficial care se construieşte şi trăieşte numai pentru procedura susţinerii şi obţinerii titlului de doctor. Nimeni nu scrie o teză de doctorat pentru propria plăcere, ca o lucrare independentă.
Destinaţia tezei este să prezinte rezultatele cercetării care permit acordarea titlului de doctor.
Aşa o defineşte legea, aşa o luăm şi noi. Legea nu spune cum trebuie să fie redactată teza de doctorat, ce trebuie să cuprindă aceasta, cum anume trebuie prezentate rezultatele cercetării.
Aici trebuie precizat că orice rezultatele oricărei cercetări presupun două aspecte esenţiale: autenticitate şi originalitate [2].
Autenticitatea tezei este asigurată prin proprietatea asupra rezultatelor unei cercetări care ar reveni autorului care le declară. Autenticitatea se probează prin modul de introducere a informaţiilor în teza elaborată. Autenticitatea trebuie probată şi nu se presupune.
Originalitatea rezultatelor cercetării şi, de aici, originalitatea tezei este o calitate pe care o asigură doar timpul şi recunoaşterea din partea comunităţii ştiinţifice.
Originalitatea nu poate fi separată de autenticitate întrucât ambele calităţi se asociază cu munca şi, numai apoi, cu inventivitatea sau geniul unei persoane
Ca document, teza cuprinde mai multe feluri de informaţie cu care operează autorul doctorand:
a) informaţie preluată de la alţi autori cu ajutorul căreia autorul tezei îşi poate construi contextul cercetării proprii. Este obligatoriu ca această informaţie identificabilă şi să fie citată.
b) informaţie proprie pentru care autorul tezei deţine documente de protecţie, adică informaţie proprie care a fost publicată anterior redactării tezei;
c) informaţie de interpretare în care se regăseşte informaţia preluată şi propriile punctele de vedere ale autorului tezei;
d) informaţie remanentă, adică informaţia care este una generală, specifică domeniului şi pentru care nu este necesar apelul la vreo carte, informaţia pe care un specialist, la fel ca autorul tezei, o foloseşte zi de zi [1].
Obligaţia autorului unei teze de doctorat este ca în redactarea lucrării să facă publice dovezile în momentul redactării lucrării pentru primele două categorii de informaţie utilizată a), respectiv b). Orice încercare de a prezenta dovezile ulterior publicării tezei este lipsită de sens şi interes pentru cititori.
Prin aceasta se remarcă şi rolul tezei de doctorat de a stabili întinderea contribuţiei proprii a autorului la evoluţia domeniului. In acest fel, teza de doctorat acţionează ca o declaraţie pe proprie răspundere asupra proprietăţii informaţiei utilizate.
Orice altă informaţie care apare în teza elaborată şi predată şi care nu poartă indicaţia de provenienţă este presupusă ca informaţie ce are ca autor şi proprietar pe doctorand.
Astfel, este uşor de constatat că orice informaţie, care ulterior susţinerii tezei de doctorat se dovedeşte, prin documente de proprietate certe (lucrări publicate, brevete de invenţie), a aparţine altei persoane, încalcă declaraţia de proprietate implicită şi poate fi considerată plagiată. In mod practic se dovedeşte că identificarea informaţiei plagiate poate fi realizată numai de persoane cu calificare care să presupună cunoaşterea multor lucrări publicate din domeniul tezei.
Mai rezultă de aici că simpla includere a unei lucrări în eventualul capitol de bibliografie al tezei nu este o indicaţie de provenienţă a unei informaţii preluate care nu poate fi identificată.
In mod practic identificarea unei informaţii se face prin delimitare cu ghilimele sau un format similar şi indicare, citare, într-un mod specific a sursei de unde s-a efectuat preluarea.
Utilizarea informaţiei preluate şi a informaţiei proprii publicate se poate face prin preluare directă, prin parafrazare sau prin rezumare. In toate cazurile citarea este obligatorie.

Despre rolul conducătorului de doctorat…;

Procedura legală [2] impune existenţa unei persoane calificate, numită curent conducător de doctorat, cu rolul de a supraveghea activitatea ştiinţifică a doctorandului, inclusiv procesul de redactare a tezei.
Rolul conducătorului de doctorat este să asigure supravegherea şi coordonarea activităţii doctorandului în vederea respectării standardelor profesionale şi a standardelor specifice în cercetarea din domeniu.
Conducătorul de doctorat nu este coautor al tezei. Conducătorul de doctorat poate fi eventual coautor al unor lucrări elaborate împreună cu autorul tezei. Informaţia cuprinsă în aceste lucrări se citează la fel ca informaţia preluată de la alţi autori.
Conducătorul de doctorat nu răspunde de rezultatele cercetării ci numai de acurateţea modului de obţinere a acestora. Argumentarea este simplă: este puţin probabil ca un potenţial conducător ştiinţific a lui Albert Eistein ar fi putut admite şi înţelege la prima lectură elementele teoriei relativităţii. Acest ipotetic conducător însă ar fi putut constata că Albert Einstein a urmat o cale de deducere corectă şi specifică fizicii.
In aceea ce priveşte teza, conducătorul de doctorat este cel care trebuie să vegheze ca toate informaţiile să aibă indicată în mod corect provenienţa şi să vegheze ca fiecare afirmaţie sau rezultat tratat să aibă acoperire faptică, de documentare sau de argumentate.
Conducătorul tezei de doctorat nu poartă nici o responsabilitate asupra autenticităţii tezei.

Despre comisia de evaluare a tezei de doctorat…

Această comisie are obligaţia de a verifica relaţia care există între teză şi cerinţele domeniului cu privire la argumentarea şi prezentarea rezultatelor raportate. Comisia nu se poate pronunţa decât conjunctural şi informativ asupra originalităţii lucrării. Comisia nu se poate pronunţa asupra autenticităţii lucrării, dar poate solicita autorului să aducă dovezile necesare.
Comisia nu răspunde de rezultatele obţinute de doctorand ci numai de acurateţea căii urmate pentru obţinerea sau argumentarea acestora.

Studii de caz pentru redactarea corectă a informaţiei într-o lucrare ştiinţifică

Studiile de caz care urmează sunt selectate să confirme că plagiatul nu este un aspect original sau nou adus de legea educaţiei din 2011 şi că toate aspectele invocate de autorii plagiatelor identificate, dar şi de membrii comisiilor de etică constituite la nivelul Ministerului Educaţiei sau aiurea în apărarea lucrărilor plagiate sunt lipsite de temei.
Ca o convenţie, în aceeaşi imagine a prezentării studiului de caz este prezentată atât pagina utilizării informaţiei cât şi subsolul la care se face apel pentru indicarea operei autentice.
S-a ales domeniul dreptului întrucât aici se pot găsi lucrări într-o perioadă îndelungată şi că în acest domeniu acurateţea şi performanţa profesională au fost dintotdeauna o constantă demnă de toată admiraţia. Fiind vorba de opere dintr-o perioadă semnificativă de timp s-a ales să se păstreze inclusiv grafia şi exprimările arhaice ale lucrărilor din care se fac preluările de exemplificare.

Studiul de caz nr.1

„…cu toate aceste multiple interese de a distinge pe coautori de complici, în Franţa jurisprudenţa confundă uneori aceste două noţiuni juridice. Intr-o decizie din 15 iunie 1860, Curtea de cas.fr.zice: ‚…în adevăr coautorul unei crime ajută neapărat pe celalt culpabil în faptele care consumă acţiunea, şi devine, prin forţa lucrurilor, legal complicele său…’3. Desigur că această confuziune este criticabilă, căci dacă la francezi nu există interes de a distinge pe autor de complice, sub punctul de vedere al pedepsii, deoarece pedeapsa….”
……..


3 Cas.fr., 15 Iun. 1860, S.61, I, 398; D.P., 60, I, 467.
Comentarii:
i. Textul analizat este preluat din : Tănoviceanu, I. Curs de drept penal. Vol.II. Bucureşti: Atelierele Grafice SOCEC&Co., SA, 1912.
ii. Se constată că la 1912, în România preluarea unui pasaj de text prin delimitare şi indicarea provenienţei este cunoscută şi aplicată.
iii. Se constată că întinderea textului preluat este una deosebit de redusă.
iv. Se constată că preluarea pasajului se face cu scopul unic al exemplificării şi al criticii personale din partea autorului operei care preia.

Studiul de caz nr.2

„…In vechiul drept francez, pedepsele fiind arbitrare, judecătorii puteau proporţiona pedeapsa cu rolul jucat de fiecare participant în comiterea infracţiunii4, încât doctrina inspirată de dreptul roman, aplică aceeaşi pedeapsă complicilor ca autorilor infracţiunii. Astfel Jousse ne spune că, pedeapsa morţii pentru furtul cu spargere din edictul lui Francisc I, din Ian. 1534, se dă nu numai contra făptuitorilor dar şi contra acelora care le dă ajutor sau instrumente, însă cu această neînsemnată atenuare că ei nu se pedepsesc cu roata ci numai cu moartea simplă5. Si Jousse ne spune acelaşi lucru despre furtulu cu chei mincinoase6…”
……..


4 Exemplu celebru citat de Piteval în Cauzele celebre I, V, p.312. Asasinii marchisei de Gange au fost osândiţi în 21 Aug.1667, să fie ucişi cu roata, iar perceptorul Perette care îi dedese otrava, pedepsit cu galere pe viaţă.
5 Jousse: La justice criminelle, IV, 217.
6 Ibidem: IV, 222.
Comentarii:
i. Textul analizat este preluat din : Tănoviceanu, I. Curs de drept penal. Vol.II. Bucureşti: Atelierele Grafice SOCEC&Co., SA, 1912.
ii. Se constată că la 1912, în România preluarea prin parafrază şi prin rezumare a unor pasaje de text este cunoscută şi aplicată. Se mai constată că delimitarea parafrazei se introduce, de exemplu, prin „Astfel Jousse ne spune că…” şi se finalizează prin indicarea certă prin citare a provenienţei textului parafrazat. Se mai constată că în mod similar rezumarea se introduce, de exemplu, prin „…şi Jousse ne spune acelaşi lucru” şi se finalizează prin indicarea certă prin citare a provenienţei textului parafrazat.
iii. Se constată că întinderea textului preluat este una deosebit de redusă.
iv. Se constată că preluarea se face cu scopul unic al exemplificării şi al criticii personale din partea autorului operei care preia.

Studiul de caz nr.3

„…atribuţiile ‚regilor’ sciţi – pe cât ne sunt cunoscute – constau în a conduce poporul la luptă, a face împărţirea prăzilor şi a ‚judeca’ pe supuşi. ‚…în afară de atribuţii militare – scrie Engels – basileus mai avea şi funcţia de preot şi de judecător; cea din urmă nu era precis determinată; pe cea dintâi o îndeplinea în calitatea sa de reprezentant suprem al tribului sau, al uniunii de triburi. Nu se vorbeşte nicăieri, de atribuţii civile, administrative; se pare însă că era membru din oficiu al statului… el nu deţinea deci puterea guvernamentală în înţelesul de mai târziu al cuvântului'1…”
……..


1 Marx, K şi Engels. Opere alese. Vol.II, Bucureşti: Editura PMR. 1952.
Comentarii:
i. Textul analizat este preluat din: HANGA, Vladimir. Crestomaţie pentru studiul istoriei statului şi dreptului RPR. Bucureşti: Editura de stat pentru literatura economică şi juridică. 1955.
ii. Se constată că şi la 1955 în România, în plin regim comunist, preluarea directă a unor pasaje de text este cunoscută şi aplicată.
iii. Se constată că întinderea textului preluat este una deosebit de redusă.
iv. Se constată că preluarea se face cu scopul unic al exemplificării şi al criticii personale din partea autorului operei care preia.

Studiul de caz nr.4

„…Negulescu explică apoi apariţia şi utilizarea înfrăţirii prin nevoie oamenilor de a se apăra, cum se exprimă autorul ‚…într-o societate unde în afara de gens şi de familie nu există nici o altă putere care să asigure pacea şi în care talionul apare ca un mijloc unic de apărare contra arbitrariului şi a violenţei..’1. explicaţia este justă, numai că Negulescu a plagiat-o după Th.Volkov care o folosise întocmai după o lucrare a lui Maxim Kovalevski. Am reprodus fraza ca să se poată vedea perfecta identitate şi din punctul de vedere al exprimării între explicaţia dată de autorul nostru şi cea dată de autorul rus, citată de noi mai înainte2. Autorul român n-a citat studiul din care a reprodus explicaţia pe care ne-o propune. Asemenea procedee surpă încrederea oricui în originalitatea interpretărilor propuse de Negulescu.”
……..


1 NEGULESCU, P. Adopţiunea fraternă sau înfrăţirea. Convorbiri literare. An.32. 1898. p.283. 1952.
2 VOLKOV, T. La fraternisation. Mélusine. Paris V(1890-1891).
Comentarii:
i. Textul analizat este preluat din: CRONŢ, Gheorghe. Instituţii medievale româneşti. Infrăţirea de moşie. Jurătorii. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România. 1969..
ii. Se constată că şi în România anului 1969, preluarea unui pasaj de text prin delimitare şi indicarea prin citare a provenienţei este cunoscută şi aplicată.
iii. Se constată că întinderea textului preluat este una deosebit de redusă.
iv. Se constată că preluarea se face cu scopul unic al exemplificării şi al criticii personale din partea autorului operei care preia.
v. Se constată că la 1969 este identificat un plagiat al lui P.Negulescu de la 1898!!.
vi. Se constată că în momentul identificării plagiatului, autorul care o face acţionează energic şi cu spirit civic pentru decredibilizarea plagiatorului.

Studiul de caz nr.5

„…în secolul al XIX-lea, materia instituţiilor era dominată de definiţii generalizatoare, cu o uşoară distincţie între asociaţiile corporative şi fundaţiile aparent reduse la un patrimoniu de afectaţiune, atunci când se discută personalitatea juridică a unei instituţii. Astfel de definiţii generalizatoare întâlnim la Henri Ahrens1: instituţia ar fi ‚…funcţiunea organizată prin care se manifestă elementele vieţii sociale fundate pe natura raţională a omului, elemente care îi servesc acestuia drept scop al activităţii sale reflectate…”1, sau la M.P.Emile Littré: este instituţie „…tout ce qui este inventé et établi par les hommes, en opposition à ce qui este de nature…’2”. Bineînţeles, ambele definiţii implică o opţiune de filozofie socială în a cărei discuţie critică nu se poate intra aici.,,”.
……..


1 AHRENS, H. Cours de droit naturel, ou, de philosophie du droit: l'etat actuel de cette science en Allemagne. Bruxelles: Meline, Cans. 1855.
2 LITTRÉ, Emile. Dictionnaire de la langue française. Tome V. Paris: La Hachette. 1960.
Comentarii:
i. Textul analizat este preluat din: Georgescu, V.A. Introducere la SACHELARIE, O. şi STOICESCU, N. (coord) Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România. 1987.
ii. Se constată că şi la 1987, în România preluarea unui pasaj de text prin delimitare şi indicarea provenienţei este cunoscută şi aplicată.
iii. Se constată că întinderea textului preluat este una deosebit de redusă.
iv. Se constată că preluarea se face cu scopul unic al exemplificării şi al criticii personale din partea autorului operei care preia.
v. Se constată că pasajele sunt preluate în introducerea operei şi acest lucru nu este un motiv ca ele să fie catalogate ca nesemnificative, neimportante şi însuşite fără justificare.

Concluzii sau în loc de concluzii…

Autorul acestei lucrări a încercat să ofere un cadru mai puţin cunoscut al plagiatului şi anume exemplificarea pozitivă cu probe istorice.
Multe aspecte din descrierea tezei de doctorat ca lucrare profesională sunt preluate din [3] şi nu apar ca atare în alte lucrări similare.
Se constată că respectarea normelor de preluare a elementelor de creaţie intelectuală scrisă în literatura de specialitate din România a fost o constantă sistematică până la evenimentele din 1989.
Pe fondul disoluţiei autorităţii statului, se produce o generalizare nepermisă a încălcărilor normelor care privesc proprietatea intelectuală şi etica cercetării ştiinţifice.
Acest fapt, împreună cu o politică sindical-populistă promovată cu agresivitate de Ministerul Educaţiei, cu justificarea puerilă a necesităţii de publicare de cărţi în vederea promovării în post, au condus la proliferarea fără limite a plagiatului.
Pentru un cititor de bunăcredinţă din lectură rezultă multe detalii practice pe care le poate folosi în activitatea curentă sau în interpretarea unei informaţii agresive şi partinice pe care prea mulţi o folosesc tendenţios.

Notă: Dorin Isoc este iniţiatorul Indexului Operelor Plagiate în România de la www.plagiate.ro şi preşedintele Asociaţiei Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară din Cluj-Napoca.

[1]. ISOC, Dorin. Preventing Plagiarism in Engineering Education and Research. In: Fundamentals of Electrical Engineering (ISFEE), 2014 International Symposium on. University Politehnica of Bucharest, Romania. 28-29 Nov.2014. p.1-7. ISBN: 978-1-4799-6820-6. INSPEC Accession Number: 14949285. DOI: 10.1109/ISFEE.2014.7050618. Publisher: IEEE.
[2]. Legea nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale.
[3]. ISOC, D. Prevenitor de plagiat. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan. 2014.(completată, reeditare, în curs de apariţie)
[4]. ISOC, Dorin. Comunicare profesională în inginerie (în curs de apariţie).